joi, 31 ianuarie 2013

Supa crema de mazare cu cartofi

E iarna si cand ma uit la zapada de afara nu-mi doresc nimic altceva decat o supa hranitoare si consistenta (si o cana de vin fiert :D ), pe care sa o pot lua si la munca.Si cum n-am mereu chef sa stau cu orele in bucataria, am aruncat cateva legume in oala, m-am asezat la serialul preferat (tocmai am vazut finalul de la Fringe ) si iata ce-a iesit :)!

Supa crema de mazare cu cartofi


Ingrediente pt 6-8 portii:
*300g mazare congelata
*2 cartofi medii, curatati
*1 praz maricel, taiat rondele
*1 ceapa, tocata
*1 telina mica, curatata, spalata, taiata cubulete
*2 catei usturoi
*1 frunza de dafin
*1.5 l apa (fierbinte, ca sa mearga mai repede)
*2-3 linguri de ulei
*smantana dulce (optional, eu am facut-o fara, de post)

Preparare (20-25 minute):
1.Intr-o oala incapatoare, punem cele 2-3 linguri de ulei la incins. Adaugam la calit prazul, ceapa, telina, usturoiul si frunza de dafin.Calim vreo 10-12 minute la foc mediu, amestecand constant.
2.Taiem intre timp cartofii in cubulete, si ii adaugam peste legume, apoi turnam apa. Lasam sa fiarba la foc mic, vreo 10 minute pana cand cartofii s-au inmuiat, dar nu sunt aproape facuti, apoi adaugam mazarea (are nevoie cam de 5-7 minute sa fiarba).Potrivim de sare, piper.
3.Strecuram legumele pastrand zeama in care au fiert, apoi le mixam la blender, turnand incet supa pana ajungem la consistenta dorita.Adaugam cateva linguri (2-3) de smantana dulce, daca  vreti un gust "mai bogat" :).
Enjoy!

marți, 29 ianuarie 2013

Salata de iarna cu cartofi si macrou afumat



Salata de iarna cu cartofi si macrou afumat

Ingrediente pt 4-6 portii:
*6 cartofi maricei
*4 castraveti acri
*1 ceapa rosie, curata
*1 macrou afumat (al meu a avut ~300g; sigur merge orice alt peste afumat)
*o legatura de marar verde
*3 linguri de maioneza (merge si iaurt daca vreti mai dietetic)
*sare, piper, coriandru
*bucatele de sfecla rosie cruda/fiarta  (optional, a mea era cruda)


Preparare (40 min, cu tot cu racit):

1.Se spala bine cartofii, si se pun la fiert in coaja intr-o oala incapatoare cu apa si sare. Probabil in vreo 20 de minute se vor fierbe, mai verificati din cand in cand intepandu-i cu o furculita. Cand sunt gata, se curata de coaja si se lasa sa se raceasca - se taie mai bine ulterior in cuburi.
2.Se pregatesc celelalte ingrediente: castravetii se taie rondele, sau cum doriti, ceapa se taie solzisori, mararul se toaca marunt, iar pestele il taiem bucatele sau il rupem, dupa ce ne-am asigurat ca nu mai are oase (eu nu folosesc pielea, o arunc).
3.Se amesteca toate ingrediente, si e de preferat sa lasam gusturile sa se intrepatrunda macar jumatate de ora, asta daca nu cumva va este foarte foame (cum imi era mie).
Enjoy!

luni, 28 ianuarie 2013

Tocanita de legume - asian style - 100% post

Luasem din Real 2 pungi cu legume pentru wok fix cu gandul sa fac ceva la wok.Si inainte sa purced, m-am apucat sa ma documentez pe net, si am inteles ca n-ar fi totusi indicat sa folosesc legume congelate ca nu mai obtin textura aia crocanta care defineste wokul..Ma rog, eu totusi le aveam asa ca ceva-ceva tot trebuia sa fac cu ele, si cum mai facusem ceva de genul asta cu lapte de cocos si fusese un succes, am zis sa recreez.Si iata ce a iesit ;) !

Tocanita de legume - asian style - 100% post
Ingrediente pt 4 portii:
*2 pungi mix pt wok (vedeti mai jos de care am folosit)
*1 dovlecel, spalat, si taiat cubulete (cu tot cu coaja)
*1 cutie de 400g lapte de cocos
*2-3 cm ghimbir ras
*3 catei de usturoi
*1 ceapa
*1 lingura de ulei
*o lingurita pasta green curry ( Mega Image sau orice alt supermarket)
*1 lingurita turmeric
*1/2 lingurita scortisoara
*1 lingurita seminte de coriandru rasnite
*orez simplu pentru servit ( orez fiert in apa cu sare) - optional

Preparare (20 min):
1.Se pune o cratita  pe foc impreuna cu o lingura de ulei.Cand s-a incins uleiul, se adauga ghimbirul, condimentele, pasta green curry, ceapa si usturoiul si se lasa se se caleasca (~5-7 minute) si sa se elibereze mirosurile acelea incredibile.
2.Se adauga legumele congelate (pe ale mele scria ca se fac in 6-8 minute, eu recunosc ca le-am lasat mai mult, vreo 10-12, dar aveau textura ok: unele crocante - lotus si ce mai era pe acolo, altele, precum morcovul, moi si dulci) impreuna cu laptele de cocos.Se adauga sare dupa gust.In ultimele 5 minute se adauga si bucatelele de dovlecel (eu l-am spalat bine, si l-am taiat in bucatele fara sa-i scot miezul).
3.Pentru garnitura am folosit cam jumatate de cana de orez de care aveam (ar trebui cu bob lung) , spalat bine (sa scoatem amidonul si sa nu fie prea lipicios), pus in o cana si jumate de apa ( 1 parte orez, 3 parti apa) si un praf de sare, totul pus la foc mediu. Mai verifici din cand in cand iar daca nu e suficient de fiert, mai adaugi un strop de apa.
Enjoy!




Legume pentru Wok  Lotus & Chinese mushrooms + Water chestnuts &  Baby corn

marți, 22 ianuarie 2013

Humus aromat cu condimente indiene - 100% post

Naut - yuck ; cred ca e unul dintre cele mai comune raspunsuri primite cand e vorba de leguminoasa asta dupa care marea majoritate a poporului nu se innebuneste, asta daca nu cumva au avut ocazia sa guste in restaurantele arabesti.Daca nu-ti place hummusul asta, e pentru ca n-ai gasit reteta potrivita, zic eu, si ma voi stradui sa mai vin si cu alte variante pana te fac sa-ti placa , pentru ca e foarte sanatos, contine proteine vegetale si fibre, minerale precum fier, fosfor si potasiu, zinc si magneziu, fitoestrogeni care sunt versiunea vegetala a estrogenilor si care pot scadea riscul de cancer la san, osteoporoza si minimizeaza bufeurile femeilor in timpul menopauzei.


Humus aromat cu condimente indiene

Ingrediente :
*o conserva de naut 400g, pastram o parte din zeama
*1 lingurita chimion (de la plafar, e sub forma de ceai ;) )
*1 lingurita seminte coriandru
*1/2 lingurita seminte fenicul (cred ca le-am luat din Auchan)
*2 linguri ulei de masline
*1-2 linguri pasta de susan - tahini (se gaseste la arabi sau in Mega Image)
*zeama de la 1/2 lamaie (eu am avut limeta, am pus cam 1/2 din ea)
*o ceapa, curatata si tocata cum vreti voi
*1 lingurita harissa (daca o aveti si va place picant si extra-aromat)

Preparare (10 min):
1. Se pune o tigaie pe foc, cand s-a incins putin se adauga condimentele si se lasa pe foc cateva secunde pana incepe sa miroasa frumos ( sunt eliberate uleiurile esentiale ;) ).In punctul asta ar fi bine sa aveti un mojar si pistil si sa va pregatiti pentru a le zdrobi (dureaza cateva secunde, nu apuca vecinii sa-si dea seama de unde vine zgomotul, in schimb umpleti bucataria de condimente daca nu protejati cumva mojarul cu un "capac"de hartie).
2.Se pune din nou tigaia pe foc, adaugam cele 2 linguri de ulei, incingem, si punem ceapa la calit la foc mic spre mediu cateva minute pana se inmoaie.
3. In blender punem nautul scurs de zeama, amestecul de condimente, ceapa, 1 lingura de tahini, 2-3 linguri zeama de lamaie, un praf de sare, cateva linguri din zeama din conserva de naut, un strop de harissa (dc folositi).Mixati 2-3 minute pana devine o pasta.Gustati si daca e cazul, mai adaugati tahini, zeama de lamaie, harissa sau zeama din conserva daca vreti o consistenta mai lichida.
4.Serviti pe felii de paine sau lipii libaneze, cu mult patrunjel pe deasupra (sursa importanta de vitamina C), felii de rosii, ridichi, salata verde, ce vreti voi.
Enjoy!

 

vineri, 18 ianuarie 2013

Salata delicioasa cu vita a la Gordon Ramsay

In weekend am vazut una din emisiunile lui Gordon Ramsay, Ultimate cookery course, si in ciuda faptului ca informatiile prezentate se succedau cu viteza luminii :), am retinut o reteta foarte interesanta de salata - main dish - pe care mi-am propus si am si reusit s-o recreez zilele trecute.Am avut mare succes cu ea :D deci v-o pot recomanda si voua, merge pentru o masa speciala.
Friptura de vita dupa gustul meu trebuie facuta mai in sange ca sa nu fie "talpa'', dar evident fiecare stie cel mai bine cum ii place.Eu trebuie sa recunosc ca n-am ajuns la nivelul in care sa-mi dau seama despre orice bucata de friptura daca e facuta, asa ca uneori o tai intr-un capat ca sa vad cum arata.

Salata delicioasa cu vita a la Gordon Ramsay
Ingrediente pt 3-4 portii:
*o salata verde maaare, spalata si rupta bucate
*un morcov mare, curatat, spalat si taiat feliute subtiti (cu curatatorul de legume)
*o legatura de ridichi, spalate si feliate
*o legatura de ceapa verde, spalata, taiata bucatele
*o mana de rosii cherry, taiate in doua
*o legatura de menta, numai frunzele (daca va place)
*1/2 castravete (din ala mare), feliat
*3-4 fripturi de vita (~4-500 g, eu am folosit pulpa ca asta am gasit)
*2 lingurite zahar de palmier (am pus sirop de artar dar merge si zahar obisnuit)
*1 ardei iute (eu am pus niste dulceata de ardei iute)
*1 catel de usturoi, zdrobit
*1 lingura ulei de masline
*zeama de la 1 limeta ( nah D, am zis-o pe romaneste :P )
*1-2 linguri sos de peste
*o mana de arahide zdrobite (ale lui erau crude si le-a rumenit intr-o tigaie, eu le aveam deja prajite)

Preparare (15 min):
1.Se face mai intai dressingul : se zdrobeste ardeiul iute (sau o bucatica din el daca nu vreti sa muriti arsi :) ), cu usturoi si zahar, apoi se pun zeama de la lime, sosul de peste, si uleiul de masine (eu am avut grija sa nu pun prea mult sirop de artar intrucat dulceata de ardei iute avea destul zahar).Daca nu este suficient de sarat sau de acru pentru gustul vostru, completati cu inca putin sos de peste/sare si zeama de lime/lamaie.Se lasa deoparte.

2. Se condimenteaza fripturile (pe care Gordon zice ca e musai sa le scoateti din frigider cu 20 minute inainte de a le gati) cu sare si piper.Se incinge bine o tigaie grill si se pun pe foc.Mie imi place friptura facuta medium-rare (desi din poze ati zice ca sangereaza bine, dar nu era asa :) ), estimez ca pt o friptura de vreo 2 cm grosime, se lasa pe foc cam 2-3 minute pe fiecare parte.
Cand e facuta se scoate si se lasa sa se odihneasca (se mai gateste si in timpul asta, asa ca de asta e bine s-o scoateti mai in sange din tigaie).

3.Se pune aproape tot dressingul peste salata, se taie fripturile feliute si se aseaza peste salata, iar pe deasupra se garniseste cu  arahidele zdrobite si se stropeste cu restul de dressing.
Enjoy!





joi, 17 ianuarie 2013

Iahnie de fasole ultra-rapida

Inainte de Craciun, am facut o vizita magazinului Ki-Life din pta. Amzei si m-am aprovizionat cu tot felul de chestii exotice mai dificil de gasit.Tot vedeam in GoodFood ca ei folosesc in retetele lor harissa, si am fost curioasa sa vad ce e: ei bine, e o pasta picanta si foarte aromata care contine  diverse tipuri de ardei iuti, usturoi, coriandru, pasta de rosii, si diverse altele pe care nu mi le amintesc acum :) Mie imi place, asa cum imi place cam tot ce e condiment , dar daca n-o aveti, ori sariti peste partea asta, ori puneti ardei iute cat va place, si seminte de coriandru.
Iahnie de fasole ultra-rapida


Ingrediente pt 2 portii:
* 2 conserve de fasole cu tot cu lichid ( 2x 420 g - eu am avut un mix de 4 feluri, inclusiv naut)
*2 linguri ulei
*1 ceapa curatata si taiata solzisori
*1-2 catei de usturoi
*1-2 linguri harissa (asta aveam in frigider, dar merge si cu pasta simpla de ardei)
*2-3 linguri bulion
*o frunza de dafin (optional)
*o legatura de patrunjel, tocata marunt (optional)

Preparare (15 min):

1.Punem ceapa la  calit in cele 2 linguri de ulei la foc mediu, si dupa vreo 2 minute si usturoiul, taiat feliute sau dat prin ''chestia" de zdrobit usturoiul.Amestecam si mai lasam 2 minute.
2.Punem continutul celor 2 conserve, adaugam frunza de dafin, harissa si bulionul, si lasam pe foc 10-15 minute, pana clocoteste.
Presaram patrunjelul pe deasupra si servim cu painica si castraveti murati sau muraturi.
Enjoy!


marți, 15 ianuarie 2013

Salata crocanta de iarna cu dressing fitos cu branza albastra

Dragii mei, asta e prima postare a acestui an, sper sa nu fie si ultima :).Mi-am tot propus in ultimul timp sa-mi depasesc lipsa de entuziasm pentru postat si iata ca in sfarsit am reusit.Azi va prezint pranzul meu pe care l-am luat cu drag in fata tastaturii, la munca, evident.

Ingrediente pentru o caserola (1 persoana):
*1/2 salata verde, taiata fasiute
*1/2 -1 avocado, bucatele
*1/2 sfecla rosie, curatata si feliata
*1/4 castravete, feliute
*cateva rosii cherry, taiate in jumatate/sfert

* 1/2 legatura menta verde, numai frunzele (optional)
Dressing:
*30-50g branza cu mucegai (Danish Blue am folosit eu)
*cateva linguri de iaurt (~80 g Campina )
*1 lingurita mustar
*1 varf lingurita dulceata de ardei iute (optional)
*1-2 linguri zeama lamaie

Preparare (10 min cu toata spalarea si taierea ingredientelor):
Se arunca toate ingredientele intr-o caserola.Dressingul se face frecand bine branza cu cateva linguri de iaurt pana ajungi la consistenta dorita, pui niste zeama de lamaie daca-ti place mai acrisor, mustar, si daca vrei un pic de kick cum ar zice englezul pui si varful de dulceata de ardei (eu am gasit in piata).
Dressingul se transporta separat intr-un borcanel, altfel sarea din branza va face ca legumele sa se inmoaie.
Enjoy!