miercuri, 26 martie 2014

Salata calda cu quinoa si legume - 100% post

Buna tuturor! Long time no see, stiu :)!  Nu am alta scuza decat cursul firesc al vietii, care presupune si munca nu doar distractie (ok, admit ca mi-e si lene sa scriu, iar uneori nici n-am avut inspiratie la gatit).
Aceste fiind zise, va invit la aceasta reteta, inspirata de aici, careia i-am adus un plus de prospetime si culoare.
Salata calda cu quinoa si legume - 100% post

Ingrediente (3-4 portii):

*250g quinoa
*1 ardei rosu
*1 morcov mare, curatat
* 1-2 rosii, taiate felii
*1 conopida mica, desprinsa in buchetele
*3-4 linguri ulei de masline
*1 catel de usturoi
*zeama de la o lamaie /lime mica
*o mana de verdeturi (patrunjel, marar, busuioc, cozi de ceapa verde)

Preparare (20 min):

1.Pune o oala cu multa apa la fiert.
2.Urmeaza instructiunile de pe punga cu quinoa: la mine scria ca trebuie clatita cu apa fierbinte pentru a elimina gustul amar. Apoi pune-o la fiert in apa cu sare timp de 15-20 minute, in functie timpul sugerat in instructiuni.

3.Intre timp, taie ardeiul in bucati mai maricele, morcovul felii subtirele, usturoiul felii. Pune-le la calit intr-o lingura de ulei de masline pana se inmoaie putin (3-4 minute).
4.Simultan, pune la fiert buchetele de conopida in apa cu sare (3-4 minute sunt suficiente cat sa ramana crocante).
5.Mixeaza cu un blender dressingul: cele 3 linguri de ulei de masline ramase (eu am folosit unul aromatizat cu usturoi, coaja de lamaie si ierburi), zeama de lamaie /lime, ierburile, sare, piper.
6.Amesteca quinoa scursa bine de apa, conopida, legumele calite, rosiile si dressingul, presara verdeturi pe deasupra si serveste imediat.
Este excelenta si rece.
Enjoy!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu